Simt că orice-aș face, pân' la urmă te-aș răni Văd că orice-ai face, pân’ la urma m-ai goni Nu mai simt nici pace, nici iubire, nici fiori Tu plângi singură-n casă și-aștepți să mă-ntorc cu flori
Mai las-o dracu' de treabă, cât să mai reziști așa? Văd și eu prin ce te trec, m-am săturat, e vina mea Ne iubim acum, se pare, ne-am spus-o de-atâtea ori O fi doar o întâmplare c-am simțit cândva fiori?
Carla Iliasi:
Simt cum încep să îngheț și să înghit în sec Când te uiți la mine și te apropii încet, încet Nu mă mai pot controla când ajungi în fața mea Știi prea bine ce efect ai tu asupra mea
Trillo:
Sună bine, când vorbești îmi sună bine Stau, gândеsc, mă culc cu tine Mă trezesc, mă uit la minе Și nu-mi place ce văd, nu-mi place, m-agit Nu-mi place să mint, dar tu vrei să îți spun cuvintele De parce le simt Ey, acuma-i ghinionu' nostru c-am luat-o de la început Fără să ținem cont de costuri Și nici n-a fost vorba de bani că ne permitem tot ce vrem Dar ne certăm ca doi puștani De la nimicuri, figuri. Sigur, e vina mea și m-asiguri Că o să pleci. Da-i ambiguu, că zici asta și mă suni, desigur E simplu, ori îmi stai, ori mă lași singur Că eu nu mă schimb cu timpu’ și nu-mbătrânesc ca vinu' Eu mi-am decis singur ritmu'. Nu iubesc, agit ca pillu' Nu-nfloresc, nu-mi place ritmu'. În final, nu-mi place filmu', nah...
Trezește-te și tu Că ai dormit destul..
Carla Iliasi:
Simt cum încep să îngheț și să înghit în sec Când te uiți la mine și te apropii încet, încet Nu mă mai pot controla când ajungi în fața mea Știi prea bine ce efect ai tu asupra mea
Și te folosești de asta ca să mă înnebunești Îți place tare-tare să mă încolțești X2
Trillo - Jacuzzi Mă scald, jacuzzi, valuri fac în jur că nu-i a bună Din apa asta văd renaștere pe partitură Mi-au subjugat ideile, mi-au zis că banii curmă Și că nu fac destui ca să mă-ndepărtez de
Trillo - Support 20 Râd ăștia pe Internet Le citesc glumele-n dubă când rezolv ceva discret Are un frate de-al meu treaba, tre' să tăiem un bilet Nu mai țin lama cu mine, țin ciocan c-omoară încet
Trillo - Capricii Prefer să nu-mi comentezi când îmi pasă Că te taxez. Hai în față Să vedem care pe care face, ghiulu' meu pe-o față Pula mea are capricii, târfa ta le ia, le-ngroapă Mai
Trillo - Control Îmi place să fiu în control și de asta O las pe spate și-i bag mâna-n gât Vorba-i în jur că le fut grav pe toate Dar sunt selectiv și țin gura pe mut Nu da din limbă că roata
Trillo - Fiori Trillo: Simt că orice-aș face, pân' la urmă te-aș răni Văd că orice-ai face, pân’ la urma m-ai goni Nu mai simt nici pace, nici iubire, nici fiori Tu plângi singură-n